Așezată la poalele Măgurii Tazlăului, într-o regiune de un pitoresc deosebit, Ansamblul Mănăstirii Tazlău se remarcă printre cele mai importante monumente din zona Neamțului.

Cel mai vechi document care atestă existența mănăstirii datează din 30 octombrie 1458, când Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare întărește hotarele unei proprietăți a mănăstirii, pentru ca peste două decenii, în 1481, însuși Domnul să dăruiască Mănăstirii Tazlău două sate în vecinătate, Borlești și Dragomirești.

Construcția bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului începe la 4 iulie 1496 și se finalizează 16 luni mai târziu, pe 8 noiembrie 1497, după cum se consemnează în pisania așezată în dreapta ușii de la intrare în pronaos: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am zidit această biserică în cinstea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu și a Curatei ei Nașteri, ca sa fie întru ruga sieși și doamnei sale Maria și fiilor săi, Alexandru și Bogdan și care a început a se zidi în anul 7004 luna iulie 4 s-a săvârșit în anul 7005, iar al domniei sale al 41-lea an curgător, luna noiembrie 8″.( https://tazlau.ro/comuna-tazlau/scurt-istoric/)

De-a lungul timpului, așezământul nemțeam a fost înzestrat cu danii de mai mulți voievozi moldavi, printre ctitori numărându-se Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Petru Șchiopu, domnitorii Movilești, aceștia fiind înscriși în rândul ctitorilor mănăstirii.

În sec. al XVII-lea, Mănăstirea Tazlău era recunoscută ca una dintre mănăstirile cu o viață spirituală aleasă, adânc înrădăcinată în tradiția creștinismului răsăritean ortodox. Monahii de aici au fost apreciați pentru viața lor duhovnicească, în epocă remarcându-se călugărul Chiriac, cunoscut și sub numele de „Sfântul de la Tazlău”. Fiu al ținuturilor Neamțului, monahul Chiriac a fost consacrat drept sfânt de evlavia populară încă din timpul vieții, lucru adeverit și de Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut și, apoi, i-a sărutat moaștele, după cum însuși mărturisește: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”. În urma finalizării lucrărilor de restaurare, moaștele Sfântului Chiriac de la Tazlău vor fi așezate spre închinare în interiorul locașului de cult din cadrul ansamblului reabilitat.

Un incendiu petrecut în anul 1879 a distrus Clopotnița și Casa Domnească, fapt care a reprezentat de fapt sfârșitul vieții mănăstirești la Tazlău. Începând cu anul 1894 mănăstirea este declarată biserică parohială până în anul  1990, când, prin hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, este reînființată mănăstirea de monahi, statut pe care acest așezământ îl deține și astăzi.

Disponibilitatea asigurării unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru restaurarea și integrarea în circuitul turistic a Ansamblului Mănăstirii Tazlău, a reprezentat o oportunitate istorică, dat fiind faptul că de-a lungul timpului, ansamblul nu a beneficiat de un proces de restaurare integrală, iar Casa Domnească, rămasă în ruină în urma unui incendiu mistuitor din anul 1879, nu mai fusese vreodată restaurată.